Pudre profesionale

Pudrele sunt folosite în general pentru fixarea machiajului, astfel încât, acestea sunt fie minerale, fie compacte, fie sub formă de pulbere. De cele mai multe ori, pudrele sunt folosite pentru tenul gras pentru că acestea absorb foarte bine excesul de sebum.

În cazul unui ten mixt, cu exces de sebum în zona T, pudra trebuie să creeze acel aspect mat, pe când, pe restul feței, aceasta trebuie să fie una neutră. Pentru machiajul de zi, se recomandă folosirea unei pudre transparente care nu schimbă nuanța fondului de ten pentru că într-un final se va crea un aspect extrem de natural și proaspăt.

Pudra nu are rolul de a încărca tenul așa cum circulă foarte multe mituri, mai ales dacă este aplicată corect. Pudra se aplică în principal în zona T, adică pe frunte, pe nas și pe bărbie cu ajutorul unei pensule flexibile sau cu o dischetă de vată, însă recomandat este să se folosească o pensulă pentru a crea un aspect mai natural și pentru a se uniformiza foarte bine.

Pudra poate corecta anumite imperfecțiuni ale tenului, astfel că în funcție de tipul de ten se alege și pudra sau în funcție de efectul pe care vrei să-l obții. Pudrele sunt transparente, bronzante sau medicinale, așadar, fiecare are beneficiile ei.