Farduri de ochi profesionale

Fardurile de ochi sunt indispensabile în ceea ce privește machiajul ochilor, astfel încât, nuanțele pentru care optăm trebuie să se potrivească cu culoarea ochilor, dar și cu vestimentația. În general, fardul de pleoape se aplică în două moduri, fie alegem forma rotundă, fie alegem forma de aripă.

Forma rotundă a fardului de pleoape se aplică în general dacă linia arcadei se curbează în jurul ochilor. De cealaltă parte, forma de aripă este recomandată în cazul în care aveți o piele foarte bine întinsă și care nu are tendința de a se lăsa în colțul ochiului. Dacă nu dispuneți de acea piele foarte întinsă, atunci ar fi bine să evitați acest tip de machiaj pentru că va accentua ridurile de expresie și va forma acea „labă a gâștei”.

În cazul în care ai descoperit care dintre aceste două forme ți se potrivește mai bine, atunci poți opta pentru diferite combinații de culori, de la cele deschise și până la cele mai închise, ceea ce înseamnă că ai posibilitatea să te joci cu o mulțime de nuanțe. De asemenea este important ca în momentul în care se aplică fardul de ochi să se umezească puțin vârful pensulei, iar apoi să se aplice fardul. Rezultatul: o nuanță mult mai intensă în momentul în care se va usca direct pe piele.